Marţi 19 iunie
ora 02:45
Mai de voie mai de nevoie am mers cu fetiţa la mare în Italia, împreuna cu mama sora cumnatul şi cei doi copii aferenţi.
Întotdeauna am tânjit dupa un hotel pe plajă şi un sezlong cu umbreluţă, dar acum realizez că ceea ce visam eu era o situaţie de tipul pozelor din Maldive şi nu ceea ce realitatea poate să îmi ofere.
Plaja ca sport naţional mă lasă rece şi acum înteleg de ce italienii se duc în Grecia la mare. Cele un miliard două sute de mii de şezloguri de pe plajă şi faptul că în fiecare dimineaţă trebuie să mă aşez în acelaşi loc mă sperie teribil. Mă autocompătimesc cunoscând natura mea care nu suportă repetiţia đar mă abţin de la orice comentariu ţinând cont că fetiţei se pare că îi place, şi oricum a fost cadou.
Faptul că am nimerit într-un asemenea loc are şi avantaje, desigur. Oriunde te-ai uita vezi numai mame cu celulita şi tatici cu chelie, pe copii (care se pare ca în staţiunea asta nu lipsesc nici unui cuplu) încerci sa îi ignori având in vedere că sunt deja trei in jurul tau pe care tre sa stai cu ochii. Oricum, ideea e că nici complexe n-ai, nici tentaţii n-ai, ceea ce probabil nu s-ar fi intamplat într-o destinatie ceva mai exotică.
Dar să ne concentrăm asupra bălăcelii organizate şi să nu pierdem din vedere ca mâine (adică azi) avem o misiune de extremă importanţă - trebuie să facem prăjituri din nisip cu toate formele pe care le avem şi pe care nu le avem dar le putem împrumuta de la verişori.
Detaliez mâine oprirea la Balaton, prânzul în Slovenia şi plimbarea de ieri de la Udine că am ramas fără baterie şi habar nu am nici unde e priza, nici încărcătorul.
Joi 21 iunie
ora 03:00
Simt că înnebunesc de durere/mâncărime/usturime din cauza unei armate de tânţari afurisiţi care şi-au bătut joc de noi la petrecerea în spaghete de alaltăieri seara. O porţie decenta de paste la cazan şi un pahar de vin ceva mai bun decat unul de 3 euro la un local turistic plătite cu sângele nostru nu sunt sigură ca a fost un schimb corect, doar distracţia copiilor care au dansat pe muzica proastă cu un broscoi imens mă face să nu regret ca am mers la acest party german style.
Dar să continui de unde am ramas:
Balaton este un loc foarte frumos, minunat pentru o oprire în tranzit şi chiar pentru câteva zile de vacanţă linistită, cu lebede pe lac, cazare decentă, restaurante care miros frumos a fructe de mare şi un în jurului lacului imens pentru plimbare. După bălăceala în sânge a ţânţarilor de la petrecerea de marţi seară pe cei de la Balaton îi degrdez la rangul de timizi.
Slovenia
este pur şi simplu superbă. Peisaje frumoase, oameni zâmbitori
vorbitori de engleză, multă curaţenie, preţuri bune la mancare şi la
benzină. Clar un loc pe care îmi doresc să îl aprofundez. Poate un pic
prea generoşi cu porţiile de mâncare, în caz de vacanţă prelungită
trebuiesc luate mâsuri severe, pentru că nu e ok ca cele trei porţii de
paste ale copiilor rămase de la prânz să iţi ajungă pentru masa de seară
a 7 persoane.
Udine e un oraş decent, cred ca ne-am
plimbat în jur de 3-4 ore prin centru şi nu ne-am plictisit. Am vrut să vizitam un castel dar era luni şi era închis şi ne-am mulţumit cu
exteriorul spre dezamagirea copiilor care ar vrea să ne întoarcem.
Toaleta publică foarte curata, dar închisa la ora 8 cand ai mai mare
nevoie de ea. Am mâncat la un local care se voia al piraţilor, iar dupa
ce ne-a servit un domn căruia îi lipsea doar un ochi acoperit am tras eu
concluzia că într-adevar era. Meniul nu avea mai mult de 15 poziţii în
total şi cuprindea cuvinte pe care eu, vorbitor fluent de italiană
vulgară, nu le înţelegeam în proporţie de 90% . Aşa că si-a ales fiecare
câte ceva mai mult sau mai puţin la noroc, iar cucina casalinga, cum
era numită bucataria lor într-unul din afişele scrise de mâna şi aruncat
pe pereti printre alte chestii a căror organizare mie îmi mirosea a
schizofrenie, ne-a facut să lingem farfuriile la propriu şi să mă bucur
că am rezistat tentaţiei de a o zbughi de acolo după prima întalnire cu
piratul.
Şi ieri a fost Veneţia. Amintirile încă nu sunt
sedimentate, am un kilogram de imagini care mi se învart în cap şi
senzaţia de balans de la barcă nu a dispărut încă.
Veneţia e un oras mult mai mare decât mă aşteptam, de-a dreptul grandios, este frumos ca în poze, dar greu de savurat cu trei copii pe care îi oparea un soare potent şi care cereau îngheţată la fiecare colţ de canal. Cred ca batea lejer spre 40 de grade când am mers de la parcarea San Marco către Piaţa San Marco, un drum de vreo 4 km pe străduţe pietonale şi poduri, podeţe şi poduleţe. De remarcat că fructele de la o tarabă stradală, probabil şi alte produse, dar nu am stat eu să cercetez, erau mult mai ieftine fată de ce avem noi aici în staţiune la supermarket. În acelaşi spirit comercial, un 3 euro pentru un litru jumate de apă rece, ultracentral, nu mi se pare exagerat. Nu am aprofundat nici una din atracţiile turistice, vizitatul muzeelor si intratul în biserici unde trebuia să stai la coadă în soare erau jos de pe listă din start având în vedere circumstantele. În schimb am fugarit niscavai porumbei prin piaţa San Marco.
M-am plimbat cu vaporasele cât să îmi ajungă pentru tot restul anului, iar cei 18 euro pe care i-am dat pentru un bilet de 12 ore mi se par bine cheltuiti, deşi iniţial am strambat un pic din nas.
Momentul vesel la Veneţia a fost cand un mim-statuie argintiu i-a spus sore-mi, la sfarşitul unei tirade isterice specifice familiei îndreptate către mama noastră comună, în cel mai pur grai romanesc: "Calmaţi-vă doamnă că doar sunteţi în vacanţă!"
Am vizitat Murano, unde am găsit un restaurant cu gradină şi cu umbră care a fost o oază salvatoare pentru noi şi pentru copii. Am ajuns la fix pentru o ultimă comanda la bucătărie şi prânzul a fost unul cât se poate de mulţumitor. Am intrat şi într-una din fabricile de sticlă, iar fascinaţia procesului i-a fâcut pe copii să se perpelească de buna voie minute bune în faţa cuptoarelor.
Apoi a fost Burano, un loc extrem de colorat pe acest pamânt. Aici cred că am facut cele mai multe poze, fascinată de cromatică dar şi pentru că temperatura coborâse la nivelul acceptabil. Eu sunt iubitoarea caselor albe din Santorini, dar trebuie să recunosc ca cele multicolore de aici sunt impresionante. La un moment dat ne-am odihnit picioarele într-o cofetărie, cafe bar sau ce-o fi fost el, unde am băut cea mai delicioasă cafea a tuturor timpurilor mele, probabil ea mă ţine acuma trează să scriu, alături de mâncarimea bubelor de la ţânţari. Ceea ce ei numeau ice coffee iar eu mă aşteptam să fie un ness cu 4 cuburi de gheaţă aruncate înauntru aşa cum primeam în Grecia, era de fapt o cafea fierbinte cu îngheţată delicioasă, cu niscavai piscot pe la mijloc care îmi amintea de tiramisu şi friscă de foarte bună calitate. 7 euro pe care mă bucur ca i-am cheltuit în acel loc şi în acel moment.
A fost o zi superbă, la finalul căreia am rămas, pe lângă amintiri, poze şi blabla-uri, cu: 4 magneţi, vreo 2-3 prostioare de sticlă de murano şi o umbreluţa neagră de soare dantelată.
Duminică 24 iunie
ora 02:45
Vineri am fost la Padova care mi-a cam displăcut. În apropiere de centru vechi am găsit doar o parcare care ne-a costat 6 euro jumate pentru o oră şi un pic plus niscavai negri parcagii pe sistemul centru-Bucuresti, chiar ceva mai agresivi. Era foarte aglomerat, am prins chiar şi un blocaj in trafic la intrare ceea ce mi-a adus prea mult aminte de oraşul de unde am plecat.
Dupa ce ne-am fâţâit un pic prin soare am plecat către punctele de interes (şi către o parcare mai ieftină fie vorba intre noi) - o piaţă imensă şi plină de soare pe care a trebuit să o traversăm ca să ajungem la o biserică la fel de imensă (probabil cu răcoare) în care eu nu am intrat pentru că am avut pantaloni scurţi şi lipsă de chef să insist cu fuste de hartie şi alte măgării din astea. După care am traversat înapoi aceeaşi piaţă însorită ca să ajungem la maşină. Grădina botanică am ratat-o pentru că cumnăţicul nu avea chef de cactuşi, iar mie mi s-a părut un sentiment de bun simţ având în vedere circumstanţele.
Cu alte cuvinte, singura amintire plăcuta de la Padova este prânzul pe care l-am luat într-un restaurant pe lângă o altă biserică (mi se pare mie sau sunt prea multe?), de data asta doar foarte mare, langă celebra piaţă însorită. Mancarea a fost foarte bună şi rezonabilă ca preţ deşi restaurantul se dorea cu oareşice fiţe iar locaţia era cel putin turistică. Poate aş fi avut altă părere despre Padova dacă asfaltul nu mi-ar fi clocotit sub picioare, dar nu voi şti niciodată pentru că nu am de gând să mă întorc. Acesta a fost momentul când am renunţat definitiv şi irevocabil la plimbarea la Verona programată săptămâna viitoare. Oricum am văzut foarte multe oraşe din Italia, poate chiar mai multe decât din România. Cu siguranţă pun Italia on hold pentru următorii 10 ani.
După Padova am plecat spre Vicenza unde ne-am bucurat de o plimbare la temperaturi normale. Oraşul ne-a lăsat o amintire plăcuta şi a mai şters din traumele de la prânz. Către seară am târâit copiii înapoi către maşini şi am încălecat iar autostrada un pic cam prea preţuită de către italieni - 10 euro o sută şi ceva de km.
Ieri am facut bai repetate în mare şi pentru prima oară s-a întamplat chiar să reuşesc să stau pe sezlong mai mult de 30 de secunde, la un soare blând de seară cu vânticel şi cu norişori discreţi.
Iar la pranz am avut parte de cea mai bună mâncare de până acum, niste tagliatelle cu fructe de mare gătite de sorella la sediu.
Populaţia pe aici e alcatuită din italieni şi nemţi cam în proporţii egale, ceva rusi, romani, cehi si alte naţii europene presăraţi pe ici pe colo.
ora 23:50
Rareori mi se întamplă să regret ceva atât de tare. Poate pentru că îmi amintesc căt de mult aş fi vrut şi eu să văd aşa ceva copil fiind. Primele artificii grandioase le-am vazut în urmă cu 5 ani, în Corfu, de Paste. Au fost şi ultimele pentru că acum am stat în întuneric şi am ascultat zgomotul tunurilor şi am văzut luminiţele cum jucau pe perete, şi mi-am ţinut respiraţia la sfârşit de frică să nu se scoale şi să fie suparată ca nu am trezit-o la timp.
E prima oară când îmi doresc cu adevărat să dau timpul înapoi. Şi nu, înca nu m-am oprit din plâns. Nu suport momentele când râmăn cu impresia că sunt o mamă rea.
Marti 26 iunie
Ora 08:00
Ieri, după ce am pus pe toata lumea sub tăcere cu privire la artificii,
am fost la grădina zoologică din Lignano. Copiii s-au distrat de
minune. E un loc foarte frumos amenajat, numai ochii trişti ai ursului
brun te fac să îţi pui întrebari. Girafe cu nasul pe sus, hipopotami
leneşi, camile mâncacioase, feline somnoroase, capre
carora puteai sa le cumperi mâncare de la un automat şi îţi mancau
delicate din palme, ţestoase, tot felul de reptile, zebre, lemuri, lei de mare,
caprioare şi aş putea continua, lista e lungă că doar nu degeaba am
stat 4 ore pe acolo.
După amiază am făcut plajă. Încep să
mă obisnuiesc cu nisipul cu granulaţia potrivită, cu apa la temperatura
ideala, cu salinitatea optimă, dar să am zilnic aceeaşi vecini de şezlong nu reuşesc să mă
obişnuiesc. Şi nici cu statul în sine pe sezlong. Am nevoie să simt
ondulaţiile nisipului sub mine, să îi simt căldura.
Miercuri 27 iunie
Ora 00:50
Ora 15:30
Joi 28 iunie
ora 02:35
Seara am închiriat una din bicicletele acelea cu multe locuri, cum găsesti şi în Herăstrău. De mai multe ori am văzut prin staţiune oameni care se distrau de minune pe ele, acum am inteles ca hlizeala era de la efortul pe care trebuie să il depui când ai vreun deal de urcat. Suficient de conştienti de sine să ne dăm seama cat de caraghioşi eram dandu-ne sufletul într-un vehicul de genul ăsta, am pedalat timp de o oră care a echivalat cu o oră de sală, spre amuzamentul copiilor care se relaxau alături de noi.
16:10
Mâine e vineri. Va trebui să ne luam la revedere de la Adriatică, de la babetele care abordeaza tot felul de poziţii acrobatice un faţa soarelui, de la toţi copiii care muncesc de zor cu lopăţelele lor, de la căratul apei cu găletuşe minuscule, de la crema solară, de la nisipul din cearceafuri.
ora 02:45
Mai de voie mai de nevoie am mers cu fetiţa la mare în Italia, împreuna cu mama sora cumnatul şi cei doi copii aferenţi.
Întotdeauna am tânjit dupa un hotel pe plajă şi un sezlong cu umbreluţă, dar acum realizez că ceea ce visam eu era o situaţie de tipul pozelor din Maldive şi nu ceea ce realitatea poate să îmi ofere.
Plaja ca sport naţional mă lasă rece şi acum înteleg de ce italienii se duc în Grecia la mare. Cele un miliard două sute de mii de şezloguri de pe plajă şi faptul că în fiecare dimineaţă trebuie să mă aşez în acelaşi loc mă sperie teribil. Mă autocompătimesc cunoscând natura mea care nu suportă repetiţia đar mă abţin de la orice comentariu ţinând cont că fetiţei se pare că îi place, şi oricum a fost cadou.
Faptul că am nimerit într-un asemenea loc are şi avantaje, desigur. Oriunde te-ai uita vezi numai mame cu celulita şi tatici cu chelie, pe copii (care se pare ca în staţiunea asta nu lipsesc nici unui cuplu) încerci sa îi ignori având in vedere că sunt deja trei in jurul tau pe care tre sa stai cu ochii. Oricum, ideea e că nici complexe n-ai, nici tentaţii n-ai, ceea ce probabil nu s-ar fi intamplat într-o destinatie ceva mai exotică.
Dar să ne concentrăm asupra bălăcelii organizate şi să nu pierdem din vedere ca mâine (adică azi) avem o misiune de extremă importanţă - trebuie să facem prăjituri din nisip cu toate formele pe care le avem şi pe care nu le avem dar le putem împrumuta de la verişori.
Detaliez mâine oprirea la Balaton, prânzul în Slovenia şi plimbarea de ieri de la Udine că am ramas fără baterie şi habar nu am nici unde e priza, nici încărcătorul.
ora 03:00
Simt că înnebunesc de durere/mâncărime/usturime din cauza unei armate de tânţari afurisiţi care şi-au bătut joc de noi la petrecerea în spaghete de alaltăieri seara. O porţie decenta de paste la cazan şi un pahar de vin ceva mai bun decat unul de 3 euro la un local turistic plătite cu sângele nostru nu sunt sigură ca a fost un schimb corect, doar distracţia copiilor care au dansat pe muzica proastă cu un broscoi imens mă face să nu regret ca am mers la acest party german style.
Dar să continui de unde am ramas:
Balaton este un loc foarte frumos, minunat pentru o oprire în tranzit şi chiar pentru câteva zile de vacanţă linistită, cu lebede pe lac, cazare decentă, restaurante care miros frumos a fructe de mare şi un în jurului lacului imens pentru plimbare. După bălăceala în sânge a ţânţarilor de la petrecerea de marţi seară pe cei de la Balaton îi degrdez la rangul de timizi.
Veneţia e un oras mult mai mare decât mă aşteptam, de-a dreptul grandios, este frumos ca în poze, dar greu de savurat cu trei copii pe care îi oparea un soare potent şi care cereau îngheţată la fiecare colţ de canal. Cred ca batea lejer spre 40 de grade când am mers de la parcarea San Marco către Piaţa San Marco, un drum de vreo 4 km pe străduţe pietonale şi poduri, podeţe şi poduleţe. De remarcat că fructele de la o tarabă stradală, probabil şi alte produse, dar nu am stat eu să cercetez, erau mult mai ieftine fată de ce avem noi aici în staţiune la supermarket. În acelaşi spirit comercial, un 3 euro pentru un litru jumate de apă rece, ultracentral, nu mi se pare exagerat. Nu am aprofundat nici una din atracţiile turistice, vizitatul muzeelor si intratul în biserici unde trebuia să stai la coadă în soare erau jos de pe listă din start având în vedere circumstantele. În schimb am fugarit niscavai porumbei prin piaţa San Marco.
M-am plimbat cu vaporasele cât să îmi ajungă pentru tot restul anului, iar cei 18 euro pe care i-am dat pentru un bilet de 12 ore mi se par bine cheltuiti, deşi iniţial am strambat un pic din nas.
Momentul vesel la Veneţia a fost cand un mim-statuie argintiu i-a spus sore-mi, la sfarşitul unei tirade isterice specifice familiei îndreptate către mama noastră comună, în cel mai pur grai romanesc: "Calmaţi-vă doamnă că doar sunteţi în vacanţă!"
Am vizitat Murano, unde am găsit un restaurant cu gradină şi cu umbră care a fost o oază salvatoare pentru noi şi pentru copii. Am ajuns la fix pentru o ultimă comanda la bucătărie şi prânzul a fost unul cât se poate de mulţumitor. Am intrat şi într-una din fabricile de sticlă, iar fascinaţia procesului i-a fâcut pe copii să se perpelească de buna voie minute bune în faţa cuptoarelor.
Apoi a fost Burano, un loc extrem de colorat pe acest pamânt. Aici cred că am facut cele mai multe poze, fascinată de cromatică dar şi pentru că temperatura coborâse la nivelul acceptabil. Eu sunt iubitoarea caselor albe din Santorini, dar trebuie să recunosc ca cele multicolore de aici sunt impresionante. La un moment dat ne-am odihnit picioarele într-o cofetărie, cafe bar sau ce-o fi fost el, unde am băut cea mai delicioasă cafea a tuturor timpurilor mele, probabil ea mă ţine acuma trează să scriu, alături de mâncarimea bubelor de la ţânţari. Ceea ce ei numeau ice coffee iar eu mă aşteptam să fie un ness cu 4 cuburi de gheaţă aruncate înauntru aşa cum primeam în Grecia, era de fapt o cafea fierbinte cu îngheţată delicioasă, cu niscavai piscot pe la mijloc care îmi amintea de tiramisu şi friscă de foarte bună calitate. 7 euro pe care mă bucur ca i-am cheltuit în acel loc şi în acel moment.
A fost o zi superbă, la finalul căreia am rămas, pe lângă amintiri, poze şi blabla-uri, cu: 4 magneţi, vreo 2-3 prostioare de sticlă de murano şi o umbreluţa neagră de soare dantelată.
ora 02:45
Iar
am băut capuccino, iar m-am trezit noaptea, dar e bun, nu mă pot
abţine. Deşi preţurile pe la restaurante aici în staţiune sunt destul
de mari, cele la apa şi la cafea sunt mititele. Cel puţin aşa mi se par mie
care sunt obişnuită cu barurile din Bucuresti unde apa e mai preţuită
decât berea. Am observat tendinţa asta în toată regiunea şi o apreciez
la justa ei valoare, ca din partea unui băutor profesionist de apă plată.
Joi am stat la bălăceală, am avut şi nişte valuri mititele din
punctul meu de vedere, imense din punctul micuţei de vedere. In orice
caz au facut-o să se amuze teribil. La fel şi cele de ieri care după
părerea ei au fost şi mai imense. Seara am iesit la promenadă iar
densitatea carucioarelor de copii cum numai în magazinele de specialitate
mai vezi m-au facut sa realizez pentru a nu ştiu câta oară că nu prea
mi-e locul aici. De ieri am început însa să aprofundez prietenia cu
proseco şi situaţia s-a mai detensionat.Vineri am fost la Padova care mi-a cam displăcut. În apropiere de centru vechi am găsit doar o parcare care ne-a costat 6 euro jumate pentru o oră şi un pic plus niscavai negri parcagii pe sistemul centru-Bucuresti, chiar ceva mai agresivi. Era foarte aglomerat, am prins chiar şi un blocaj in trafic la intrare ceea ce mi-a adus prea mult aminte de oraşul de unde am plecat.
Dupa ce ne-am fâţâit un pic prin soare am plecat către punctele de interes (şi către o parcare mai ieftină fie vorba intre noi) - o piaţă imensă şi plină de soare pe care a trebuit să o traversăm ca să ajungem la o biserică la fel de imensă (probabil cu răcoare) în care eu nu am intrat pentru că am avut pantaloni scurţi şi lipsă de chef să insist cu fuste de hartie şi alte măgării din astea. După care am traversat înapoi aceeaşi piaţă însorită ca să ajungem la maşină. Grădina botanică am ratat-o pentru că cumnăţicul nu avea chef de cactuşi, iar mie mi s-a părut un sentiment de bun simţ având în vedere circumstanţele.
Cu alte cuvinte, singura amintire plăcuta de la Padova este prânzul pe care l-am luat într-un restaurant pe lângă o altă biserică (mi se pare mie sau sunt prea multe?), de data asta doar foarte mare, langă celebra piaţă însorită. Mancarea a fost foarte bună şi rezonabilă ca preţ deşi restaurantul se dorea cu oareşice fiţe iar locaţia era cel putin turistică. Poate aş fi avut altă părere despre Padova dacă asfaltul nu mi-ar fi clocotit sub picioare, dar nu voi şti niciodată pentru că nu am de gând să mă întorc. Acesta a fost momentul când am renunţat definitiv şi irevocabil la plimbarea la Verona programată săptămâna viitoare. Oricum am văzut foarte multe oraşe din Italia, poate chiar mai multe decât din România. Cu siguranţă pun Italia on hold pentru următorii 10 ani.
După Padova am plecat spre Vicenza unde ne-am bucurat de o plimbare la temperaturi normale. Oraşul ne-a lăsat o amintire plăcuta şi a mai şters din traumele de la prânz. Către seară am târâit copiii înapoi către maşini şi am încălecat iar autostrada un pic cam prea preţuită de către italieni - 10 euro o sută şi ceva de km.
Ieri am facut bai repetate în mare şi pentru prima oară s-a întamplat chiar să reuşesc să stau pe sezlong mai mult de 30 de secunde, la un soare blând de seară cu vânticel şi cu norişori discreţi.
Iar la pranz am avut parte de cea mai bună mâncare de până acum, niste tagliatelle cu fructe de mare gătite de sorella la sediu.
Populaţia pe aici e alcatuită din italieni şi nemţi cam în proporţii egale, ceva rusi, romani, cehi si alte naţii europene presăraţi pe ici pe colo.
A
fost un spectacol pirotehnic chiar aici la poarta hotelului nostru iar
eu am stat în cameră lângâ micuţă. Era foarte obosită, nu s-a trezit,
deşi se auzea atât de tare că părea că eşti în mijlocul unui câmp de
luptă. Îmi pare atăt de rău că nu am încercat să o scol că acum îmi vine
să plâng. Ar fi trebuit să insist să se culce la prânz. Acum deja plâng în hohote. Aş vrea să pot da timpul înapoi...
O sa fac tot posibilul să vadă altădată nişte artificii atât de
aproape. Sţiu cât de mult s-ar fi bucurat să le vadă.
Dupa sunet şi
după reacţiile celor de afară a fost foarte frumos. Sunt curioasă
dacă programul artistic ar fi fost altul în caz că Italia pierdea meciul
cu Anglia.Rareori mi se întamplă să regret ceva atât de tare. Poate pentru că îmi amintesc căt de mult aş fi vrut şi eu să văd aşa ceva copil fiind. Primele artificii grandioase le-am vazut în urmă cu 5 ani, în Corfu, de Paste. Au fost şi ultimele pentru că acum am stat în întuneric şi am ascultat zgomotul tunurilor şi am văzut luminiţele cum jucau pe perete, şi mi-am ţinut respiraţia la sfârşit de frică să nu se scoale şi să fie suparată ca nu am trezit-o la timp.
E prima oară când îmi doresc cu adevărat să dau timpul înapoi. Şi nu, înca nu m-am oprit din plâns. Nu suport momentele când râmăn cu impresia că sunt o mamă rea.
Ora 08:00
Ora 00:50
Micuţa
mea a descoperit plăcerea de a sta îngramadită în prosop pe sezlong, mai ales după ultima baie in mare care se întamplă de obicei târziu,
aproape de apus. Se lasă mângâiată de soarele moale şi de sărutările
mele şi mănâncă grisine sau morcovei. După atâta timp soarele a reuşit
să penetreze timid protecţia maximă cu care o ung din cap până în
picioare. E aurie şi frumoasă. Azi i-am cumpărat un zmeu de pe plajă. Eu
nu am avut niciodată un zmeu. E irezistibilă în costumul ei de baie întreg cu bulinuţe. Vreau să fie fericită.
De câteva zile îmi e tare
dor. În timpul celor 13 ani de cand suntem împreună am mai fost o
singură data departe unul de altul pentru o perioadă atât de lungâ, în urmă cu 4 ani, când
am fost plecată la Barcelona şi apoi în Franţa, în apropiere de Toulouse, la nunta unei verisoare. De
data asta o am cu mine pe micuţă, dar tot e greu. Mă surprind uneori
morocanoasă fără alt motiv decât că e departe de mine. De fapt eu sunt
departe de el. De fapt a început să îmi fie dor din primele ore după ce
am plecat.
Azi dimineata am fost într-un orăşel din apropiere - Portogruaro. Partea veche este foarte
frumoasă, cu multe străzi pietonale care ai fi putut jura că fac parte
din curtea oamenilor, noroc ca aveau câte un indicator cu "passo
carrabile", cu multe terase/ restaurante intime cu miros de italie
autentică, cu un rau, cu poduri, cu multe flori, cu aer de mică Veneţie.
Nu e calcat în picioare de turişti aşa că te face să te simţi bine şi
oarecun norocos că l-ai descoperit. Aici am învăţat să fac
difrenţa între goticul renascentist şi goticul veneţian.
Dupa
această plimbare am umplut portbagajul cu proseco şi cu chardonnay di
veneto şi ne-am întors la bază. Acum aştept să se facă ora să iau iar
copilul la cremuit şi să repet povestea cu plaja.
ora 02:35
Aproape
noapte de noapte m-am trezit la ora asta şi nu reuşesc să adorm din nou
decât după câteva ore bune, în general după ce citesc o povestioară cu Sherlock
Holmes de pe telefon. Nu aprind lumina, nu vreau sa o deranjez, iar asta
e una din cele două cărţi pe care le am, venite la pachet cu soft-ul. Îmi aminteşte de copilărie.
După
ce a făcut o băiţă prelungită in mare asearâ, domnişoarei i s-a năzarit dintr-o dată că nu-i mai
place în apă. Dupa douăzeci de întrebari, tot atâtea presupuneri şi
invariabilul răspuns "pur şi simplu", mi-am adus aminte de visul pe care
mi l-a povestit de dimineaţă, cu caracatiţe şi meduze, cu o parte care
i-a placut şi una care nu i-a placut. Se pare că acolo e cauza.Seara am închiriat una din bicicletele acelea cu multe locuri, cum găsesti şi în Herăstrău. De mai multe ori am văzut prin staţiune oameni care se distrau de minune pe ele, acum am inteles ca hlizeala era de la efortul pe care trebuie să il depui când ai vreun deal de urcat. Suficient de conştienti de sine să ne dăm seama cat de caraghioşi eram dandu-ne sufletul într-un vehicul de genul ăsta, am pedalat timp de o oră care a echivalat cu o oră de sală, spre amuzamentul copiilor care se relaxau alături de noi.
16:10
Dupa cateva tentative de mofturi dimineaţa, pană la urmă a renunţat la ideea că nu-i place în apă.
Suntem amandoua singure la plajă, împărţim liniştea şi o umbrelă în mod echitabil. Restul găştii va sosi probabil în curand.Mâine e vineri. Va trebui să ne luam la revedere de la Adriatică, de la babetele care abordeaza tot felul de poziţii acrobatice un faţa soarelui, de la toţi copiii care muncesc de zor cu lopăţelele lor, de la căratul apei cu găletuşe minuscule, de la crema solară, de la nisipul din cearceafuri.
