Soţul meu despre mine

Aseară, într-o atmosferă prietenească, la o oră târzie, după ce terminase de instalat pentru a şasea oară Ubuntu Karmic Koala pe un eee-pc, în cadrul unei discuţii serioase despre viaţa mea:
"You're just like Linux, you fix one problem, you create another!"
şi după câteva minute de conversaţie a mai punctat, cu un ton uşor mai ridicat de astă dată:
"La tine toate problemele sunt de un singur fel: GRAVE"

Categoric mă iubeşte! Sau măcar e dispus să îmi acorde şase şanse...

Divorţ cu acte-n regulă

Subsemnata Funky Monkey, de bună voie şi nesilită de nimeni, renunţ pe termen nelimitat la avantajele messengerului. Mă oblig pe aceasta cale să comunic mai mult prin mijloace convenţionale. Îmi fagaduiesc solemn că nu-l voi substitui cu alte căi de socializare în masă şi că nu voi mai întreţine relaţii de prietenie virtuală. Îl acuz de fals în transmiterea sentimentelor şi de instigare la pierdere de vreme.
Aleg de această dată calea grea a reintroducerii sunetelor articulate în conversaţiile zilnice. Renunţ la pseudocomunicare cu riscul de a reveni la statutul de animal antisocial. Îmi acord privilegiul de a-mi trăi de acum încolo viaţa printre cei câţiva prieteni cărora le place să îmi vadă faţa de aproape, folosind timpul economisit pentru diverse alte activitaţi.

Atenţie! Consumul excesiv de conversaţii inutile cu persoane prea puţin cunoscute poate cauza dependenţă şi superficialitate. Afluxul zilnic de mesaje nedorite poate cauza ameţeală. Privitul îndelungat al unei ferestre în aşteptarea unui răspuns poate crea confuzie. Refuzul accesării cotidiene a contului poate cauza marginalizare.

Acestea fiind spuse, îmi iau la revedere de la el şi mă declar, pe proprie răspundere, independentă.

The Declaration of a Married Woman to her Beloved Husband

De ce am ales să împart cu voi tocmai această ilustraţie?
Pentru că, exceptând faptul că picioarele mele sunt vizibil mai....ăăă.....voluptoase, mă reprezintă destul de bine. Acum că stau şi mă gândesc, cred că şi personajul care înfuleca spaghete era o proiecţie destul de fidelă, dar aceasta spune ceva mai mult. Vorbeşte despre viaţa mea şi despre ceea ce reprezintă soţul meu pentru mine. Da, exact! Acel copac de care mă agăţ cu disperare e el, omul care mi-a stat alături în ultimii unsprezece ani, care m-a suportat, care m-a supărat, care m-a alinat, care m-a enervat, care m-a iubit, care a rezistat............pur şi simplu. El e constanta de care am nevoie în agitata mea viaţă, el e cel în umbra căruia vreau să îmbătrânesc şi să sfârşesc. E adevărat că mi se mai întamplă să vibrez şi la alte voci sau să dau rapid din gene când întâlnesc anumite priviri, dar asta e, şi va rămane întotdeauna, doar un joc. Un soi de confirmare, de care am nevoie, a statului meu de vânator - la urma urmei, sunt un leu, chiar dacă am ascendent în vărsător.
Această ilustraţie este ciudata mea declaraţie de iubire către el. Este metoda mea de a-l face să înţeleagă ce înseamnă pentru mine şi de a-l convinge de faptul ca animalul lui pradă este, la urma urmei.............vegetarian.

Şi mai reprezintă şi un soi de răzbunare a tuturor criticilor primite în gradiniţă de la două educatoare retardate, care îmi apostrofau stilul de desen şi îmi spuneau să nu mai tai copacii şi să desenez trenuri roz.

About blank

Starea sinucigaşă de ieri s-a risipit. În sfârşit stelele s-au aliniat corespunzator: feţe vesele în jurul meu, comenzi gârla, prins metroul în staţie, pauză de masă fără telefoane, îmbrăcat corespunzator pentru temperatura de afară, două zile libere în faţă, critici pozitive şi neaşteptate, perspective frumoase de viitor, clienţi extaziaţi de prestaţia mea, suficient timp pentru o glumiţă deocheată, soţ binevoitor, soare blând. Doar un prieten morocănos mai încearcă, fără sorţi de izbândă, să mă indispună prin intermediul mesageriei instant. Îl ignor şi trec la următorul.

Aşa ar trebui să faceţi şi voi cu postarea asta!

I am facing the face of a two faced woman

Oh, no, I'm just staring at the mirror.
Lousy character! And I have to live with it for the rest of my life! No way!
I'm done blaming my parents for that. I'll take the credit for everything from now on.
I wanna make mistakes. I wanna taste the sourness of failure. And I wanna make sure that it's mine and no one else's. I want to go down, so deep down where there is no self. And I want to be reborn through my own vagina. Without prejudice and without pride. Without talent and without expectations. I will then obtain the pure me......free of me.

This was the unnecessary thought of a fucked up girl. If you want more, give me a call!

Usual Monday

Pe fereastra biroului meu intră o rază afurisită de soare care mă pune în dilemă: să mă enerveze insistenţa cu care îmi zgândără retina sau să mă încânte căldura cu care îmi mângâie obrazul drept. Pentru că e destul de frig la mine în birou. My dear boss mă ţine la 19 grade constant şi mă sfătuieşte să mănânc mai mult ca să nu-mi fie frig. O fi şi asta un soi de răzbunare sau o tentativă de a se simţi el mai bine că nu e singurul care se îngraşă în plină criză a vârstei a doua. Ups, iar vine lecţia de istorie.......cu asta mă prinde mereu! Mai interesantă oricum decât lecţia de politică pe care mi-o serveşte de două ori pe zi. Sau decât cea bilunară de geografie. Băiat bun oricum! Încă nu m-a dat afară şi de o săptămână fix mă bucur de un upgrade serios: mouse si tastatură wireless! În plină criză financiară! Cine ar fi crezut?
Am un deget tăiat. Răsplata mea pentru excesul de zel în bucătarie. Totuşi nu mă aşteptam ca patrunjelul să-mi facă una ca asta. Mâncarea fiind vegetariană, a trebuit să îl ambalez cu grijă şi să trec la manevrarea instrumentelor cu precauţie îndoită. Prin urmare m-am fript. La cealaltă mâna. A fost oarecum o lecţie interesantă, din care am învăţat că o arsură cu apă la 99 de grade trece mai repede decât se lipeşte o secţiune efectuată în cărniţă de frăgezime medie cu un cuţit foarte bine ascuţit.
Şi în dimineaţa asta m-am spălat cu apă rece la preţ de apă caldă. Prind foarte des în ultima vreme superoferta asta. Cum nu îmi permit să întârzii mai mult de un sfert de oră la serviciu, trag aer adânc în piept şi îi dau înainte încercând să mă bucur de senzaţia revigorantă de sloi de gheaţa care mi se prelinge pe faţă şi pe gât. Aş putea trece mai uşor peste lipsa de igiena a dragilor vecini dacă nu ar fi la mijloc preţiosul fund al copilului meu, pe care a trebuit să îl spăl deunăzi cu apă rece după 15 minute de aşteptari fără alte urmări decât o factură mai mare de întreţinere.
Dar asta e, vom intra pregatiţi în noua eră glaciară pe care o prevestea prăpăstiosul meu şef azi dimineaţă, înainte să îmi aducă cu jumătate de inimă o aerotermă, care, împreună cu pulovererul unei colege binevoitoare, m-au scos într-un final din hipotermie.
Am menţionat până acum că mi s-a spart o ţeavă la bucătărie? Se pare că nu. Mă întreb de ce.....Probabil pentru că vreau să uit!!!

Reţete de weekend

Se iau trei weekend-uri, fezandate bine.

Primul se stropeşte bine cu o călătorie cu trenul la vagonul de dormit, pâna la Cluj. Se lasă 8 ore, până prinde bine miros de brânza de la vagon. Se adaugă un pui de monkey, preparat în prealabil pentru aventură, cu multă iubire şi la revedere de la tati. Se distrează timp de o zi jumate cu plimbări, mâncat în oraş, poze, grădina botanică, copii, centru, hostel, dormit cu mami de gât. Se adaugă indigestie în strat generos, cu vomă din belşug şi deshidratare. Se mai ţine timp de 9 ore la tren, pentru un somn cât mai agitat şi un pic de febră. La sfârşit se decorează cu îmbraţişări, se elimină regretele şi se păstrează parţile bune, care se servesc cu poze şi cu amintiri plăcute.

Al doilea se frăgezeşte bine cu multă lene. Se condimentează cu puţin shopping, jumătate de măsură de trafic prin militari, un praf de certuri minore pe tema blugilor strânşi pe fund, câteva ţipete fără urmări pentru nişte ghetuţe roşii venite în numere necorespunzătoare. Se repetă operaţiunea după 24 de ore, se schimbă locaţia şi profilul magazinului. Se savurează în trei printre poliţe, corpuri de iluminat şi mâncare suedeză. Se rumeneşte bine pe o canapea, la program de televizor. Se rulează pe rând Thomas, şoricelul albastru şi Wallace & Gromit. Se savurează împreună cu calmul dinaintea furtunii şi mult alint în cerc retrâns.

Al treilea se înabuşă în dor. Se calculează distanţa dintre Funky Monkey şi puiul de monkey, se înmulteşte cu 3 şi se află coeficientul de tristeţe după 4 zile de separare. Răbdarea se zdrobeşte fără milă cu ajutorul unei călătorii dus-întors alături de socri. Se prepară la foc mic cu muzică proastă, comentarii inutile, verde ameţitor de la gene la sprâncene şi mult privit la hore. Se înnobilează cu o bucată soţ iubitor cu gusturi rafinate. Se mai adaugă un praf de oboseală proaspăt macinată şi se dă la rece pe autostradă. Se echilibrează gustul amărui cu un zâmbet de copil fericit duminică dimineaţă. Se stropeşte totul cu picioruşe vinete şi maşini zgâriate de la bicicleta. La final se adaugă câteva împunsături materne binevoitoare. Se serveşte fără păreri de rău, dar are gust ciudat.

Recomandarea bucătarului: Reţeta numarul 2!

Ce imi trece azi prin cap

Când ai impresia ca unui barbat îi place de tine, sunt mari şanse să ai dreptate. Când ai impresia că unei femei îi place de tine, de cele mai multe ori te înşeli.
Good shoes come in small sizes.
Un prieten spunea odată, dar şi el o auzise de la altul: Viaţa e scurtă! Dacă tot nu putem să o lungim, măcar s-o facem lată!

M-am distrat copios cu două nopţi în urmă, când fetiţa mea l-a sculat pe ta-su să-i aducă suc. Cum stătea bietul om pe marginea patului, ameţit de somn şi de ora proaspătă, nehotarât dacă să îşi ia inima în dinţi şi să se bazeze pe cele două picioare pe care le posedă, sau să îşi asculte instinctul şi să mă trimită pe mine după suc, se aude vocea ei cristalina: Tati, să te ajut! Deschid eu ochii buimaca, curioasă cum poate ajuta un gandacel, de nici doi ani jumate, un barbat în toată splendoarea celor 80 şi ceva de kg ale sale, să se ridice. Şi o vad cum îl impinge cu mânuţele ei care pareau două amprete de pisicuţă pe spatele lui mare şi insistă: Te ajut, te ajut! IREZISTIBIL!!! Şi după ce s-a ridicat, victorioasă: Te-am ajutat!

Useless Things I Like to Do

Things I like:
să pictez
să fac cărţi pentru copii
să fac creaţie vestimentară
să fac poze
să fac amenajări interioare
să organizez evenimente festive

Why Useless?
pentru că:
nu îmi cumpără nimeni tablourile
nu îmi publică nimeni cărţile
nu concretizez nimic din ce creez
pozele sunt puerile şi de cele mai multe ori lipsite de substanţă
inutile în condiţiile în care nu ştii să îţi găseşti clienţi
am gusturi mult prea neconvenţionale pentru românii petrecăreţi

Funky Monkey se transformă

Pentru prima oră în ultimii 10 ani, nu am plâns de ziua mea. Nu am fost deprimată, nu am încercat să organizez cine ştie ce mega petrcere sortită eşecului, nu mi-a păsat că unii nu au putut veni, nici că alţii au intarziat câteva ore. Pur şi simplu am savurat momentul, m-am bucurat de cadouri, de îmbraţişarile celor dragi şi de "La mulţi ani trăiască!" cântat în şoaptă de fetiţa mea la culcare. A fost printre cele mai frumoase zile de naştere de care îmi pot aduce aminte, cu siguranţă datorită faptului că a fost atât de plină de banalitate încât m-a făcut să mă simt confortabil cu mine şi cu cei din jur. În fond, nu a fost decât o simplă zi din lungul sir al vieţii. Pentru prima oară am înţeles asta şi pentru prima oară m-am putut bucura de normalitatea ei.
Trebuie să menţionez că ziua aceasta a venit pe fondul unor transformări radicale în viaţa mea, un amestec ciudat de regresie pe unele planuri şi progres în altele. Dar să detaliez puţin cele întâmplate vara asta, pentru o mai lesne întelegere:
Am supravieţuit cu nervii intacţi la două concedii de o săptămână, ambele sponsorizate de parinţi (mama + socri, pe rând, slavă cerului!) şi îmbogăţite de prezenţa lor, desigur! Dacă i-aţi cunoaşte, v-aţi da seama de ce e un lucru atât de extraordinar.
Mi-am dat pe mâna unor străini propriul apartament pentru a mă muta într-o casă care nu-mi aparţine, doar ca să pot plăti bona copilului din chirie. Norocul meu e că noua casă este mai mare, mai bine poziţionată, mult mai frumos decorată....un singur cusur are - aparţine mamei mele! Mamă pe care, de altfel, m-am opintit cu ceva timp în urmă să o evacuez din viaţa mea, din motiv de mult prea frecventă băgare de nas în oalele personale, sub pretext că sunt cadou de la ea. Dar pe care o iubesc, să nu credeţi că sunt vreo "cold bitch" fără sentimente, pentru că e departe de adevăr!
Si alte marunţişuri, cum sunt cele profesionale: în ciuda competenţei şi eficienţei mele ieşite din comun, nu reuşesc cu nici un chip să îmi găsesc un serviciu mai de soi, mai bine plătit şi cu care să mă pot împăuna mai bine (că doar se apropie întâlnirile de 10 ani de la terminarea liceului), în schimb liniştea psihică pe care o am la actualul loc de muncă îmi permite să desfăşor şi alte activităţi, cum ar fi scrisul şi ilustratul cărţilor pentru copii şi câte un tablou din când în când. Dar să vedem cât va mai dura şi asta! Am auzit de curând zvonuri prin targ cum că e posibil să mi se desfiinţeze şi mie postul...cu toate că alaltăieri şefu' a contracarat cu un cadou frumos făcut chiar cu mânuţa lui, încă nu m-am hotărât ce să cred. Un cadou poate ascunde multe, atât simpatie cât şi vinovaţie, probabil nici el nu ştie încă.
Sper că îmi înţelegeţi acum incapacitatea de a mă dumiri ce se întamplă cu mine - regresez sau progresez? I guess time will tell.....

Funky Monkey back in business

În ultima vreme mi se intamplă tot mai des ca zilele de marţi să mi se pară luni. Nu e prea placut, având în vedere că sentimente mele pentru zilele de luni sunt asemanatoare cu ale majorităţii. De această dată confuzia se datorează exclusiv şefului meu, care mi-a spus ieri să lucrez de acasă, că la birou nu e internet. Ce contează că a venit după două ore, nu s-a mai obosit nimeni să mă anunţe... Mi-a aruncat busola pe fereastră cu atâta nonşalanţă, inconştient fiind de sacrificul pe care mi-l cere. A trebuit să supraveţuiesc printre cele câteva calculatoare ale soţului meu inghesuite pe un birou micuţ, printre agende, reviste, muuuulte bileţele, câteva telecomenzi, două rame care işi aşteaptă pozele, cam o duzină de cabluri de diverse fome si culori, toate indispensabile, desigur, pe un scaun ingrozitor care ar remodela chiar şi coloana celui mai mândru om. Dar am lucrat cu spor! Ca de fiecare dată când lucrez de acasă, toată lumea a vrut ceva de la mine, parcă savurând faptul că imi e de câteva ori mai greu sa le satisfac cererile cu ochii in două monitoare, ţopaind printre cabluri, ascultând Thomas - the Tank Engine şi făcând faţă celor mai dulci cuvinte din lume: "Vreau la mami în braţe!" Astăzi, când sunt la birou, am totul la indemână, un scaun confortabil, aer condiţionat, loc să invârt hartiile, clienţii mei au decis că e momentul să îmi iau o pauza. Să nu mai punem la socoteală faptul că nu mai am nicio credibilitate în faţa şefului când îi povestesc cum mi-am dat ieri sufletul la datorie. Dar, ca de fiecare dată când am timp liber, ideile "bune"mă lovesc din toate părţile. Căutând o poza cu o croitoareasă pentru un client, am decis să devin fashion designer. E adevarat că nu ştiu să îmi aleg hainele, că soţul meu mi-a aruncat jumătate din garderobă sub pretextul că arăt ca o "tanti" în tot ce îmi cumpăr, că simţul meu estetic are ameţeli când e printre umeraşe şi că mi s-a interzis să intru în magazine de îmbrăcăminte neînsoţită. Dar, poate voi fi mai luminată când va trebui sa le creez...................you never know!!!!!!
Până una alta am învăţat de pe internet cum să fac un manechin din bandă adezivă. Să cumpăr unul gata făcut ar fi zdrobitor pentru bugetul meu actual şi o investiţie mult prea riscantă, chiar şi pentru gustul meu.

Life on Moon

Vreţi să ştiţi cum e în lumea mea? Pe Luna nu sunt piţipoance, nici mârlani, nici vreo altă specie urbană cu IQ similar. Aici nici măcar nu se vorbeşte despre aşa ceva. Nu există rasişti, misogini sau antisemiţi. Nu se ascultă manele şi nu se claxonează noaptea în parcare. Nu se aruncă pe jos nici chiştoace, nici flegme. Cu toate că nu e aer deloc, aici se poate respira in voie. Îmi dau seama cât de plictisitor poate părea unora. Cu toate astea, eu ma bucur din plin de ea! Aşa că, va rog, nu vă straduiţi să intraţi în lumea mea, căci de voi am fugit! De voi, mame care vă înjuraţi copiii, de voi, soţi care vă abuzaţi familia, de voi, politicieni murdari, de voi, afacerişti fără scrupule, de voi, popor needucat, născut din constrangeri şi din prostie.
Poate unii mă vor judeca pentru că am ales să ignor şi nu să lupt, dar a renunţa să fii afectat e mult mai greu decât să te revolţi, decât să izbucneşti şi să improşti cu venin la întâmplare. Căci ignorarea mea nu e ingnorare, ci detaşare. Continui să observ, continui să primesc loviturile, dar cu ochii limpezi şi braţele deschise. Aş fi vrut să am aceeaşi detaşare şi atunci când eram însărcinată şi nu primeam loc în metrou, atunci când unui prieten i s-a spart capul cu o crosa în benzinarie, atunci când în locul meu la facultate au intrat cei cu pile, atunci când mi s-a spus să vorbesc când o să fiu la casa mea. Dar nu am avut, şi am suferit. Şi am plâns. Şi am suferit din nou, pentru că mi se spusese că fetele care plâng sunt urâte.
Aşa am ajuns aici, în locul ăsta auster, fără nici un fel de aşteptări, dar fericită! Fericită că simt miros de levantică la birou, chiar dacă o săptămână mai târziu decât mi se promisese, fericită că astăzi nu a fost nevoie să deschid aerul condiţionat, fericită că fetiţa mea m-a aşteptat aseară la metrou, fericită că soţul meu există, chiar dacă aseară nu am primit masajul la picioare pe care l-am dorit.
By the way, azi dimineaţă şi-a spălat păcatele :D

Masaj posterior

Criza determina mulţi oameni să facă lucruri trăsnite, chiar şi pe mine. Primul ar fi acest blog!!! Eu, tocmai eu, care am zis că nu voi face niciodată aşa ceva!!! Dar, asta e, omul e o fiinţa adaptabila, iar când are mult timp liber, tot din cauza crizei, evident, primul impuls este sa îl umple cu ceva. Şi pentru că nasul in calculator, tastarea într-un ritm moderat, privitul monitorului cu atenţie şi concentrare, frecatul bărbiei şi scărpinatul în cap mimează cel mai bine ce ar trebui eu să fac la birou, rezultatul e previzibil. Am încercat la un moment dat să fac nişte schiţe, dar şefulică era atât de curios la ce desenez eu acolo, că se ridica din doua in doua minute şi arunca ochiade către mine, iar eu m-am temut ca exerciţiu fizic prelungit să nu îi dăuneze!
Acum să revenim la titlu! Având în vedere ca situaţia financiară a familiei s-a depreciat considerabil în ultima vreme, sunt dispusă să-mi închiriez soţul doamnelor sau domnişoarelor, chiar şi domnilor, dar cu pilozităţi reduse, amatori de masaj relazant si tonifiant la fund! L-am încercat zilele trecute şi vă garantez, e BESTIAL!!!! Şi nu pentru că e soţul meu, dar pentru că are nişte mâini senzaţionale, mari şi puternice, care-ţi frăgezesc fiecare fibră. Veţi avea cele mai tonifiate buci, numai bune pentru defilare. Pentru 100 ron/şedinţa de jumătate de oră sunt dispusă să imi pun geloziile deoparte, cel puţin până ieşim din criză.
Aştept cererile! binenteles, el nu stie inca, dar nu vă fie teamă, il conving eu!
Atenţie! Acesta este un masaj erotic! Dacă vreţi să fie si exotic, promit că îi croiesc o fustiţa din frunze de palmier.