Funky Monkey back in business

În ultima vreme mi se intamplă tot mai des ca zilele de marţi să mi se pară luni. Nu e prea placut, având în vedere că sentimente mele pentru zilele de luni sunt asemanatoare cu ale majorităţii. De această dată confuzia se datorează exclusiv şefului meu, care mi-a spus ieri să lucrez de acasă, că la birou nu e internet. Ce contează că a venit după două ore, nu s-a mai obosit nimeni să mă anunţe... Mi-a aruncat busola pe fereastră cu atâta nonşalanţă, inconştient fiind de sacrificul pe care mi-l cere. A trebuit să supraveţuiesc printre cele câteva calculatoare ale soţului meu inghesuite pe un birou micuţ, printre agende, reviste, muuuulte bileţele, câteva telecomenzi, două rame care işi aşteaptă pozele, cam o duzină de cabluri de diverse fome si culori, toate indispensabile, desigur, pe un scaun ingrozitor care ar remodela chiar şi coloana celui mai mândru om. Dar am lucrat cu spor! Ca de fiecare dată când lucrez de acasă, toată lumea a vrut ceva de la mine, parcă savurând faptul că imi e de câteva ori mai greu sa le satisfac cererile cu ochii in două monitoare, ţopaind printre cabluri, ascultând Thomas - the Tank Engine şi făcând faţă celor mai dulci cuvinte din lume: "Vreau la mami în braţe!" Astăzi, când sunt la birou, am totul la indemână, un scaun confortabil, aer condiţionat, loc să invârt hartiile, clienţii mei au decis că e momentul să îmi iau o pauza. Să nu mai punem la socoteală faptul că nu mai am nicio credibilitate în faţa şefului când îi povestesc cum mi-am dat ieri sufletul la datorie. Dar, ca de fiecare dată când am timp liber, ideile "bune"mă lovesc din toate părţile. Căutând o poza cu o croitoareasă pentru un client, am decis să devin fashion designer. E adevarat că nu ştiu să îmi aleg hainele, că soţul meu mi-a aruncat jumătate din garderobă sub pretextul că arăt ca o "tanti" în tot ce îmi cumpăr, că simţul meu estetic are ameţeli când e printre umeraşe şi că mi s-a interzis să intru în magazine de îmbrăcăminte neînsoţită. Dar, poate voi fi mai luminată când va trebui sa le creez...................you never know!!!!!!
Până una alta am învăţat de pe internet cum să fac un manechin din bandă adezivă. Să cumpăr unul gata făcut ar fi zdrobitor pentru bugetul meu actual şi o investiţie mult prea riscantă, chiar şi pentru gustul meu.

Life on Moon

Vreţi să ştiţi cum e în lumea mea? Pe Luna nu sunt piţipoance, nici mârlani, nici vreo altă specie urbană cu IQ similar. Aici nici măcar nu se vorbeşte despre aşa ceva. Nu există rasişti, misogini sau antisemiţi. Nu se ascultă manele şi nu se claxonează noaptea în parcare. Nu se aruncă pe jos nici chiştoace, nici flegme. Cu toate că nu e aer deloc, aici se poate respira in voie. Îmi dau seama cât de plictisitor poate părea unora. Cu toate astea, eu ma bucur din plin de ea! Aşa că, va rog, nu vă straduiţi să intraţi în lumea mea, căci de voi am fugit! De voi, mame care vă înjuraţi copiii, de voi, soţi care vă abuzaţi familia, de voi, politicieni murdari, de voi, afacerişti fără scrupule, de voi, popor needucat, născut din constrangeri şi din prostie.
Poate unii mă vor judeca pentru că am ales să ignor şi nu să lupt, dar a renunţa să fii afectat e mult mai greu decât să te revolţi, decât să izbucneşti şi să improşti cu venin la întâmplare. Căci ignorarea mea nu e ingnorare, ci detaşare. Continui să observ, continui să primesc loviturile, dar cu ochii limpezi şi braţele deschise. Aş fi vrut să am aceeaşi detaşare şi atunci când eram însărcinată şi nu primeam loc în metrou, atunci când unui prieten i s-a spart capul cu o crosa în benzinarie, atunci când în locul meu la facultate au intrat cei cu pile, atunci când mi s-a spus să vorbesc când o să fiu la casa mea. Dar nu am avut, şi am suferit. Şi am plâns. Şi am suferit din nou, pentru că mi se spusese că fetele care plâng sunt urâte.
Aşa am ajuns aici, în locul ăsta auster, fără nici un fel de aşteptări, dar fericită! Fericită că simt miros de levantică la birou, chiar dacă o săptămână mai târziu decât mi se promisese, fericită că astăzi nu a fost nevoie să deschid aerul condiţionat, fericită că fetiţa mea m-a aşteptat aseară la metrou, fericită că soţul meu există, chiar dacă aseară nu am primit masajul la picioare pe care l-am dorit.
By the way, azi dimineaţă şi-a spălat păcatele :D

Masaj posterior

Criza determina mulţi oameni să facă lucruri trăsnite, chiar şi pe mine. Primul ar fi acest blog!!! Eu, tocmai eu, care am zis că nu voi face niciodată aşa ceva!!! Dar, asta e, omul e o fiinţa adaptabila, iar când are mult timp liber, tot din cauza crizei, evident, primul impuls este sa îl umple cu ceva. Şi pentru că nasul in calculator, tastarea într-un ritm moderat, privitul monitorului cu atenţie şi concentrare, frecatul bărbiei şi scărpinatul în cap mimează cel mai bine ce ar trebui eu să fac la birou, rezultatul e previzibil. Am încercat la un moment dat să fac nişte schiţe, dar şefulică era atât de curios la ce desenez eu acolo, că se ridica din doua in doua minute şi arunca ochiade către mine, iar eu m-am temut ca exerciţiu fizic prelungit să nu îi dăuneze!
Acum să revenim la titlu! Având în vedere ca situaţia financiară a familiei s-a depreciat considerabil în ultima vreme, sunt dispusă să-mi închiriez soţul doamnelor sau domnişoarelor, chiar şi domnilor, dar cu pilozităţi reduse, amatori de masaj relazant si tonifiant la fund! L-am încercat zilele trecute şi vă garantez, e BESTIAL!!!! Şi nu pentru că e soţul meu, dar pentru că are nişte mâini senzaţionale, mari şi puternice, care-ţi frăgezesc fiecare fibră. Veţi avea cele mai tonifiate buci, numai bune pentru defilare. Pentru 100 ron/şedinţa de jumătate de oră sunt dispusă să imi pun geloziile deoparte, cel puţin până ieşim din criză.
Aştept cererile! binenteles, el nu stie inca, dar nu vă fie teamă, il conving eu!
Atenţie! Acesta este un masaj erotic! Dacă vreţi să fie si exotic, promit că îi croiesc o fustiţa din frunze de palmier.