vineri, 21 august 2009

Funky Monkey se transformă

Pentru prima oră în ultimii 10 ani, nu am plâns de ziua mea. Nu am fost deprimată, nu am încercat să organizez cine ştie ce mega petrcere sortită eşecului, nu mi-a păsat că unii nu au putut veni, nici că alţii au intarziat câteva ore. Pur şi simplu am savurat momentul, m-am bucurat de cadouri, de îmbraţişarile celor dragi şi de "La mulţi ani trăiască!" cântat în şoaptă de fetiţa mea la culcare. A fost printre cele mai frumoase zile de naştere de care îmi pot aduce aminte, cu siguranţă datorită faptului că a fost atât de plină de banalitate încât m-a făcut să mă simt confortabil cu mine şi cu cei din jur. În fond, nu a fost decât o simplă zi din lungul sir al vieţii. Pentru prima oară am înţeles asta şi pentru prima oară m-am putut bucura de normalitatea ei.
Trebuie să menţionez că ziua aceasta a venit pe fondul unor transformări radicale în viaţa mea, un amestec ciudat de regresie pe unele planuri şi progres în altele. Dar să detaliez puţin cele întâmplate vara asta, pentru o mai lesne întelegere:
Am supravieţuit cu nervii intacţi la două concedii de o săptămână, ambele sponsorizate de parinţi (mama + socri, pe rând, slavă cerului!) şi îmbogăţite de prezenţa lor, desigur! Dacă i-aţi cunoaşte, v-aţi da seama de ce e un lucru atât de extraordinar.
Mi-am dat pe mâna unor străini propriul apartament pentru a mă muta într-o casă care nu-mi aparţine, doar ca să pot plăti bona copilului din chirie. Norocul meu e că noua casă este mai mare, mai bine poziţionată, mult mai frumos decorată....un singur cusur are - aparţine mamei mele! Mamă pe care, de altfel, m-am opintit cu ceva timp în urmă să o evacuez din viaţa mea, din motiv de mult prea frecventă băgare de nas în oalele personale, sub pretext că sunt cadou de la ea. Dar pe care o iubesc, să nu credeţi că sunt vreo "cold bitch" fără sentimente, pentru că e departe de adevăr!
Si alte marunţişuri, cum sunt cele profesionale: în ciuda competenţei şi eficienţei mele ieşite din comun, nu reuşesc cu nici un chip să îmi găsesc un serviciu mai de soi, mai bine plătit şi cu care să mă pot împăuna mai bine (că doar se apropie întâlnirile de 10 ani de la terminarea liceului), în schimb liniştea psihică pe care o am la actualul loc de muncă îmi permite să desfăşor şi alte activităţi, cum ar fi scrisul şi ilustratul cărţilor pentru copii şi câte un tablou din când în când. Dar să vedem cât va mai dura şi asta! Am auzit de curând zvonuri prin targ cum că e posibil să mi se desfiinţeze şi mie postul...cu toate că alaltăieri şefu' a contracarat cu un cadou frumos făcut chiar cu mânuţa lui, încă nu m-am hotărât ce să cred. Un cadou poate ascunde multe, atât simpatie cât şi vinovaţie, probabil nici el nu ştie încă.
Sper că îmi înţelegeţi acum incapacitatea de a mă dumiri ce se întamplă cu mine - regresez sau progresez? I guess time will tell.....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu