De ce am ales să împart cu voi tocmai această ilustraţie?
Pentru că, exceptând faptul că picioarele mele sunt vizibil mai....ăăă.....voluptoase, mă reprezintă destul de bine. Acum că stau şi mă gândesc, cred că şi personajul care înfuleca spaghete era o proiecţie destul de fidelă, dar aceasta spune ceva mai mult. Vorbeşte despre viaţa mea şi despre ceea ce reprezintă soţul meu pentru mine. Da, exact! Acel copac de care mă agăţ cu disperare e el, omul care mi-a stat alături în ultimii unsprezece ani, care m-a suportat, care m-a supărat, care m-a alinat, care m-a enervat, care m-a iubit, care a rezistat............pur şi simplu. El e constanta de care am nevoie în agitata mea viaţă, el e cel în umbra căruia vreau să îmbătrânesc şi să sfârşesc. E adevărat că mi se mai întamplă să vibrez şi la alte voci sau să dau rapid din gene când întâlnesc anumite priviri, dar asta e, şi va rămane întotdeauna, doar un joc. Un soi de confirmare, de care am nevoie, a statului meu de vânator - la urma urmei, sunt un leu, chiar dacă am ascendent în vărsător.
Această ilustraţie este ciudata mea declaraţie de iubire către el. Este metoda mea de a-l face să înţeleagă ce înseamnă pentru mine şi de a-l convinge de faptul ca animalul lui pradă este, la urma urmei.............vegetarian.
Şi mai reprezintă şi un soi de răzbunare a tuturor criticilor primite în gradiniţă de la două educatoare retardate, care îmi apostrofau stilul de desen şi îmi spuneau să nu mai tai copacii şi să desenez trenuri roz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu