marți, 27 aprilie 2010

Cu mac sau cu susan?

După-amiaza e însorită, Bucureştiul, imperturbabil, e la fel de morocanos ca astă iarnă. Ies mecanic de la metrou şi mă opresc la semafor. Îmi dau o palmă în gând: "Hei, trăieşte! Observă! Se întâmplă lucruri în jurul tău..... Ce stai la semafor ca o papusă de paie, aştepţi să se cace ciorile pe tine?" De fapt aştept să se facă verde. Ridic ochii, văd ţigăncile cu liliac înflorit şi zâmbesc. Aproape instantaneu simt că m-am ridicat cu cel puţin o palma deasupra celorlalţi. Apar doi tipi. Cand au ieşit de la metrou păreau trei, dar sunt de fapt doi. "Poate pe unul l-au mâncat." Baieţi răi. Gălăgioşi. Li se citea agresivitatea în gesturi, în îmbrăcaminte, în priviri. Înalţi. Destul de frumuşei. Suflete negre. "Nu-mi place de ei." Nici mie, deja am coborât din nou la sol. "Ştii că nu e numai vina lor că sunt aşa, ştii că sunt nefericiţi!" Ştiu, da' tot nu-mi plac. Unul dintre ei vrea să-şi aprindă o ţigară. Scoate o brichetă care nu merge, se enervează şi o aruncă pe jos. Sfidător. Provocator. Sunt sigură că ştia că nu merge. Gestul avea ceva regizat în el. "Sau poate e doar drogat." Paralizez de nervi. Ar trebui să mă iau de el. "E prea târziu, trebuia să reacţionezi mai rapid. Şi oricum ai replici de doi lei când eşti nervoasă." Să-i spun politicos că a scăpat bricheta. "Tu chiar vrei să ti-o iei? Vezi că o să-ţi tremure vocea!" Poate ar trebui să mă aplec eu să o iau şi să mă duc să o arunc la coş. Umilinţa gestului meu sigur va trezi simpatia publicului. E imposibil să nu fie mişcaţi de o fată frumoasă care adună mizeria unor golani. "Te flatezi, vezi că nu eşti machiată!" Ignore, ignore! Dacă nu pot să-i schimb pe baieţii răi, măcar îi schimb pe ceilalţi din jur. "Poate ar trebui, da' grăbeşte-te că-i verde!" Un val de oameni mă mână din spate. Păşesc peste brichetă aparent la fel de nepăsatoare ca ceilalţi.

Asta a fost acu' vreo saptămână. Ieri am fugit cu jumătate de oră mai devreme de la serviciu. Mă întâlneam cu o prietenă în centru şi vream să evit aglomeraţia de la ora 6. Obişnuim să păcatuim din când în când cu câte un mac. Şi ne place să o facem împreună. Dar îmi e atât de foame! Nu cred că mai rezist încă o oră. "Normal, că n-ai mancat decât 200 grame de fasole tare!" Nu mă doare, nu mă doare, c-am mâncat fasole tare! "Ia-ţi un covrig!" Îmi iau că nu mai pot. Dacă nu mi-l iau, o să mănânc prea multă otravă din aia.
- Doi covrigi, vă rog, unul cu mac, unul cu susan.
"Parcă ai zis unul!" Nu-l mănânc, să-l am în geantă. Nu strică niciodată să ai un covrig la tine. Ştii că sunt rea de foame. De fapt nu m-am putut decide de care să-mi iau. Aud un foşnet ciudat. Mă uit circumpsectă la vânzătoarea de covrigi din staţia lui 300. Număra restul meu, adica 8 hârtii de un leu cu o mănuşă de plastic pe mână. Mă întreb de ce. Îmi dă restul şi se duce să îmi aducă covrigii. Cu aceeaşi mână. "Cu acceasi mănuşă vrei sa spui, e evident că mâna era aceeaşi!" Ce naiba face asta, e retardată? Iar mă blochez. "Nu crezi că ar trebui să îi spui că scopul mănuşii era tocmai să-ţi apere covrigul de mizeria banilor?" Ba da! "Atunci spune-i odată, ca vine 300."
-Mersi!
Da' măcar m-am uitat urât la ea! Acum sunt cu doi covrigi murdari în autobuz. "Or fi fost doar banii tăi, sau stătea de dimineaţă cu mănuşa aia?" Şi mi-e foame . Rău. Am destui anticorpi, nu te îmbolnăveşti decât dacă ţi-e frică de asta. "Sunt sigură!" L-am mâncat. Acum când scriu încă sunt ok. De fapt l-am mâncat puţin mai devreme şi pe al doilea. "Poate microbii nu supravieţuiesc pe covrigi peste zi." Vrei să spui peste noapte. Nu mă fac pe mine nişte bani!

Degeaba am plecat mai devreme ieri, tot sardină la conservă am ajuns. Pardon, la metrou. "Seamănă!" Ce? "Metroul cu o conservă." Da, nu contează..... E un tip în spatele meu. Un burtos, nu l-am vazut prea bine că n-am avut curaj să mă uit. "Te pipăie?" Nu, dar nu sunt convinsă că nu mă atinge cu un penis în erecţie. "Bleah! Şi?" Poate mi se pare. Mă dau puţin într-o parte. "Nu prea ai unde!" Hai că mai coboară unii la Universitate. "Şi urcă mai mulţi." Mă bag şi eu puţin de tot între doi tineri paşnici. Se mişcă şi ăla. Acum e clar! Iar devin tangente corpurile noastre. De fapt mâna mea cu partea necunoscută a lui. "De fapt partea lui cu mâna ta. Că tu stai pe loc, doar el mimează mişcarea aia ritmică din bazin, ştii şi tu care. Eu zic să te intorci să-i spui vreo două." Dacă mi se pare? Dacă are săracul om probleme cu echilibrul? "Şi cu locul ăla care s-a eliberat în spatele lui ce probleme are, de ce nu vrea să se ducă acolo?" Poate coboară şi el la prima. Uite staţia, mă fofilez acum spre uşa. Am enervat câţiva cu mişcarile mele. Nu ştiu dacă a coborat sau nu. "N-ai avut curaj să te uiti în spate?" Nu.


"Ce încerci sa spui aici?"
Că viaţa e plină de alegeri. "Stiu, stiu: Cu fustă sau cu pantaloni? Comand carbonara? Nu era mai bine bolognese? Să mă căsătoresc sau să mai aştept? Oare mi-am dat prea mult parfum? Mă duc la serviciul ala nou care o să stoarcă tot din mine sau fac un copil? Oare nu e prea devreme? Oare nu va fi prea tarziu? Să o cumpăr oare? Nu e prea scumpă? Tiramisu ala cred ca avea vreo 500 de calorii, oare nu era mai bine îngheţată? Îi spun şefului că a greşit sau nu?" Stop!
Suntem presaţi în permanenţă să luăm decizii. La fiecare mişcare pe care o facem. Şi niciodată nu suntem multumiţi de ele, le regretam, ne întrebăm mereu "Ce-ar fi fost dacă......?" Bune sau rele, sunt ale noastre şi ar trebui să învăţăm să trăim cu ele. Poate uneori ar trebui să avem mai mare încredere în instinctul nostru, poate alteori ar trebui să fim conştienţi că nu putem avea habar ce ne rezerva universul dacă luam decizia "bună". Poate că totuşi n-ar mai trebui să fim atât de supăraţi pe noi şi dezamăgiţi de tot ceea ce facem. Poate ar trebui sa fim mai îndurători cu noi, să ne acceptăm aşa slabi cum suntem. Viaţa nu e o competiţie, viaţa e o călătorie! Hai să trăim şi să vedem! Poate că până la urmă deciziile noastre proaste nu sunt chiar atât de rele precum par.

3 comentarii:

  1. Minte feminina ce esti, cat de mult semanam...Imi place cum ai scris, mi-a mers la suflet. Poate pentru ca deciziile sau mai bine zis alegerile imi fac zi de zi viata mai dura. Poate ai dreptate, iar un pic de autoironie si distractie pe tema asta nu strica.

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc ana, e tot ce mi-as fi putut dori sa aud.

    RăspundețiȘtergere
  3. :) acum egzista si varietatile "covrigi cu masline" si "covrigi cu stafide"

    RăspundețiȘtergere