marți, 15 iunie 2010

Gol

Cu toţii avem integrate în noi spaţii libere, mai mari sau mai mici, în funcţie de cât de mult ne-a dorit universul.....sau poate părinţii. Când suntem copii le umplem uşor, cu un deget, o păturică, sau poate o pernută pe care nu o mai lăsăm din braţe, dar spaţiile astea cresc, se dilată precum un uter de femeie gravidă pe măsura ce creştem şi noi, ne solicită atenţia, ne strigă, îşi revendică dreptul de a fi pline. Atunci unii dintre noi aleg să le umple cu alcool, alţii cu ţigări, unii cu nostalgii, alţii cu răutăţi, unii cu mâncare, alţii doar cu ciocolată. Cei care simt că spaţiul lor gol le-a cuprins tot sufletul încearcă disperaţi să îl umple cu droguri...Mai sunt unii care îl umplu cu cărţi, de citit, sau de joc, cu copii, cu muncă, cu shopping... În general orice combinaţie e posibilă, atâta timp căt vrei să reprimi durerea propriului vid.
Voi cu ce vă umpleţi spaţiile goale? Cu ce substituiţi adevaratele nevoi pe care nu aveţi curaj să le aflaţi? Ce va ajută să simulaţi mai bine fericirea?

Am cumpărat de curând o lanternă. A fost un chilipir, m-a costat doar două vise şi un sărut. Dar era magică, sau cel puţin aşa mi-a spus băiatul cu privire de nebun când mi-a vândut-o. Eu l-am crezut, aşa cum l-am crezut şi pe cel care mi-a vândut ochelarii de soare cu care arătam ca o libelulă. "Luminează excelent, a zis, dar numai ce nu ştii că vrei să ştii". N-am înţeles, aşa că am luat-o cu mine, s-o mai studiez un pic, când am plecat în excursia spre Telfus. Drumul nu fusese programat din timp, aşa cum ar fi trebuit, dar s-a ivit o ocazie, şi nu am putut refuza. 30 de Euro dus/întors, două analize pe vise incluse, plus o radiografie a sentimentelor gratuită. M-a mai costat ceva şi biletul de expres până la aeroport, dar nu mult, doar două zile de plâns, la alegere. Am ales două zile de luni , căci par mai naturale lacrimile lunea, sunt mai fluide. Până la urmă se poate spune că a fost o afacere bună.
Când am ajuns eram un pic dezorientată, nu ştiam încotro s-o apuc, toate străzile aveau nume ciudate, numai ghicitori şi anagrame peste tot. După o oră şi ceva de întors harta în direcţia acelor de ceasornic, uneori şi contra, am sunat la soţul meu să mă îndrume, aşa cum fac mereu când mă pierd prin Bucureşti. Suna ocupat, dar sunt sigură că reţeaua era de vină. El nu ar putea fi niciodată prea ocupat pentru mine...
Am luat-o până la urmă pe o străduţa prost lumintă, cu piatră cubică. Mi-am scos lanterna, cu gândul să o folosesc ca pe o armă contondentă la nevoie. Era aprinsă însă şi orice i-aş fi făcut nu reuşeam s-o sting. Simţeam că aşa, cu ea aprinsă, nu fac decât să îmi divulg poziţia inammicului, şi toate amintirile alea reprimate care se uitau furioase către mine mă făceau să tremur. Sau poate aerul rece era de vină. Nu ştiam ca poate fi aşa de frig şi întuneric înauntrul unui suflet pe care îl credeam bun şi cald. Dar am găsit acolo pitite prin cotloane, unde numai lanterna mea putea să bată, furie şi răutate, şi răzbunări pe care nu ştiam să le fi gândit veodată, şi vanitate şi trădare.
Am mers înainte, nu pentru că aş fi fost eu cine ştie ce curajoasă, dar aveam în faţă ceea ce părea a fi o bodegă. Gândul la un vin fiert care să mă-ncălzeasca era suficient de tentant ca să mă facă să mai înfrunt câteva coşmaruri timpurii şi niscavai dureri adolescentine.
Înauntru nu era decat o măsuţă şi un scaun. În rest nimic, doar mult s p a ţ i u - g o l. O chelneriţă lâncezită, tip vânzătoare comunistă, m-a întrebat într-un final ce vreau.
- Aveti vin fiert? Aş vrea şi ceva cald de mancare şi...
Mi-a tăiat-o scurt:
- Nu avem decât hârtie şi creioane, la desert gumă plastică sau tempera şi de băut doar tuş.
Lanterna încă încleştată în mâna mea a început să clipească epuizată. Se pare că nu mai aveam nevoie de ea. Aflasem în sfârşit cu ce trebuie să umplu tot spaţiul acela gol. Nu era o casă mai mare, nici mai mulţi bani, nici mai multă apreciere din partea celorlalţi, nici distracţii deşănţate, nici vacanţe exotice. Era doar dreptul meu de a face ce îmi place.

Un comentariu:

  1. uite d-aia am creat Ludique, pentru ca imi umple golul sau altfel zis: ma implineste...

    RăspundețiȘtergere