Declaraţia unei mame către fiica ei de cinci ani

Draga mea, ce vezi mai jos este un experiment ratat. Am încercat să trişez, să modific datele pentru zilele când nu am scris nimic, dar am ratat să fac şi asta la un moment dat. Nu contează cât de mult încerci să acoperi găurile, până la urma iese ceva la iveala, aşa cum iese şi un degeţel printr-o şosetă cu o gaurică mică mică. Aşa că mai bine le laşi la vedere şi încerci să te simţi bine cu ele. Eventual lărgeşti gaura ca să nu te mai strângă. Am făcut acest exerciţiu în speranţa ca voi deveni mai constantă pentru tine, că mă voi autoeduca şi pe viitor te voi putea învaţa şi pe tine perseverenţa şi rabdarea. Dar se pare că nu pot. Pur şi simplu nu pot repeta un lucru zi de zi nici măcar pentru o perioadă scurtă precum o lună. Mă satur. Obligativitatea îmi apasă greu aripile, chiar dacă ea ar trebui să mă înveţe să zbor. Nu ştiu ce e de facut iubita mea. Cred că va trebui să te obişnuieşti cu oscilaţiile mele. Până la urmă viaţa mea e facută în măsuri egale din joacă în noroi şi din zbor de fluturi. Ai văzut astă vară că şi fluturilor le plăcea nororiul şi dansau deasupra băltoacelor?
Te iubesc şi îmi pare rău că, fără să îmi dau seama, încerc de multe ori să te schimb pe tine în locurile unde nu mă pot schimba pe mine şi cer de la tine lucruri pe care eu nu sunt în stare să le fac. Ştiu că nu reuşesc altceva decât să alterez iremediabil părţi din fiinţa ta frumoasă. Poate că până la urmă suntem cu toţii sortiţi să greşim la fel ca părinţii noştri şi nu ne putem lupta cu asta. Dar iti promit că voi încerca măcar să fac greşeli mai bune.
Pâna una alta am picat la proba de autoimpuse şi trebuie să mă împac cu ideea. Pentru că am senzaţia că nu voi reuşi niciodată să mă bucur de victorie dacă nu învăţ să-mi  iubesc eşecurile.