Au trecut aproape două săptămâni de când m-am întors dintr-o excursie
spontană la Viena. Reproduc mai jos ceea ce am scris in timpul celor 3
zile cât am stat acolo in speranţa că mă va ajuta să îmi aduc aminte mai
bine tot ce am simţit şi tot ce am văzut, pentru că de atâtea ori mi s-a întâmplat să uit
detaliile calătoriilor mele. Ele sunt pe undeva, pierdute prin memoria mea şi mai răsar din când în când, dar le-aş dori un pic mai organizate ca să le pot accesa şi când am nevoie nu numai când au ele chef să apară.
22 mai
Albertina Museum
Ma simt copleşită de multitudinea lucrurilor pe care le fac pentru prima oară. A fost prima oara când am mers singură cu avionul; aproape de necrezut, dar a fost prima oară când nu m-am dus la toaletă in avion, poate si pentru ca a fost atât de scurt zborul că nici nu am apucat să mă plictisesc. A fost prima oară când am băut vin în avion, cam în galop la sfarşit, de frică să nu-l vărs pe mine la aterizare.
E prima oară când sunt singură într-un oraş străin.
E prima oară când văd extraordinarele desene ale lui Klimt care mi-au taiat respiratia şi m-au făcut să mă aşez aici, în mijlocul unui săli, în mijlocul unui muzeu, în mijlocul unui oraş, în mijlocul ţari, şi să scriu cele câteva gânduri care îmi trec prin cap şi să mă simt mică, mică de tot.
E prima oară când stau într-un dormitor mixt, într-un hostel. E prima oară când împart camera cu un negru şi cu alţi şase oameni. E prima oară când realizez că există un germene de rasism în mine.
Azi dimineaţă a fost prima oară când mi-am luat micul dejun în ploaie şi mi-a plăcut. Mă plimbam ţinând într-o mână o cafea şi în cealaltă umbrela mea cu alb şi negru de la Londra şi zâmbeam şi mă simţeam bine şi întâlneam privirile paşnicilor vienezi care mă considerau un pic dubioasă si le zâmbeam şi mă plimbam mai departe.
Am venit aici ca să închid capitole din viaţa mea, sau să deschid altele noi. Nu sunt sigură încă, mai am încă două zile pline ca să aflu ce trebuie să fac în continuare.
Am realizat mai devreme că văzând toate acele schite şi studii ce precedă o operă de artă mi-am asigurat o înţelegere mai profundă şi mai clară asupra ei. Începusem să îmi dau seama de asta după ce am văzut muzeul lui Lautrec din Albi, dar între timp gândul se evaporase, iar o expozitie cu schiţele lui Picasso văzută acum câţiva ani nu mi l-a adus înapoi, aşa cum au făcut-o astăzi Klimt.
Sub proaspăta influenţă a celor văzute sunt tentată să îmi îndrept eforturile în direcţia ilustraţiei erotice, sunt convinsă ca o să am ceva mai mult succes decât acum. S-ar putea să nu se înţeleagă prea bine cu ilustraţia de carte de copii, dar se rezolvă cu un pseudonim.
Astazi am plâns. Am plâns fără să ştiu de ce la 7 dimineaţa în timp ce ascultam Hurts şi citeam Sherlock Holmes. Plâng şi acum în faţa unui portret de Modigliani care m-a copleşit. Mă simt exact ca aceea femeie de la 1918, cu privirea pierdută până la uitare, jumătate goală, jumătate în extaz, jumătate nefericită, jumătate în aşteptare, dar oricum ar fi, mereu împărţită în jumătate.
Simt că cele două jumătăţi ale mele devin din ce în ce mai mult entităti distincte şi se opun din ce în mai puternic unei fuziuni. Uneori se simpatizează şi se ţin de mană şi atunci sunt liniştită şi împăcată şi chiar profund fericită. Dar nu durează mult.
Hostel
E prânz, sunt obosită, nu reuşesc să dorm din cauza cafelei de dimineaţă, am senzaţia că nu reuşesc să văd ceva ce ar trebui văd şi că scap printre degete ceva ce ar trebui să prind. Azi am fost la Albertina. Mâine mă duc la Belvedere.
1010 Cafe Bar
Şi am făcut-o din nou! Am intrat singură într-un bar şi am comandat bere. Asta după ce am mâncat un mega wurst în centru Vienei. A fost exact cum mi l-am imaginat - un pic picant, cu bucăţele mici de grăsime şi teribil de gustos. Şi nu putea fi altfel decât urmat de o bere (două de fapt), intr-un bar cu wi-fi, lângă o fantână frumoasă.
Şi gândul îmi zboară din nou la Klimt fără să vreau. E ciudat cum mă îndrăgostesc periodic. Întâi a fost van Gogh, apoi Gaugain, apoi Lautrec, apoi Modigliani şi acum Klimt. Îi iubesc şi pe alţii, nu sunt atât de exclusivistă în sentimentele mele, e loc şi pentru Miro, Monet, Degas sau Schiele, dar uneori reuşeşte câte unul să mă fascineze peste măsură.
23 mai
Belvedere
Trebuie să recunosc că îmi plac toaletele de la muzee. Sunt mari şi curate.
În toata Viena se simte o preocupare serioasă faţă de problemele cetăţenilor cum ar fi urgenţele fiziologice sau derutarea firească a noilor sosiţi, iar abundenţa de toalete şi de semne indicatoare îmi adorm instinctele de vânător bucureştean.
Stau pe o bancă în gradina Belvedere şi mă întreb ce poate fi mai frumos decat o dimineaţă în care nu te grăbeşti, în care nu ai o listă lungă cu lucruri pe care trebuie să le faci, în care ai timp să observi particularităţile celor ce te înconjoară, cum ar fi alternanţa boscheţilor rotunzi cu cei pătrăţoşi, sau şosetele trecătorilor, sau schimbul de priviri într-un cuplu. Abia acum încep să realizez că nu mă grăbesc nicăieri, nici să vad Sărutul, nici să beau un capuccino vienez, nici sa mă întorc acasă, nici să răspund la email-uri, nici să fac de mâncare, nici să iau copilul de la grădiniţă, nici să termin desenul, nici......nimic. Las lucrurile sa se întâmple în ritmul lor molcom pe care numai într-o vacanţă solitară l-ai putea întâlni.
Astăzi m-am hotărât să încerc pentru prânz un snitzel vienez, dar simt că e destul de ciudat să mă gândesc la asta în timp ce mă uit la statui medievale.
Nimic nu-ţi limpezeşte capul mai bine decât un muzeu. Nivelul fericirii mele începe să crească şi pe ziua de azi.
1516
Snitzelul e deja istorie. L-am devorat într-un local interesant numit 1516, faimos pentru propria bere şi pentru atmosfera cu care o acompaniază. Am mai mancat aici niste paste excelente care m-au uimit cu grosimea feliilor de parmezan care tronau deasupra. Totul scăldat bine în bere, ca altfel nici nu alunecă, nici nu se digeră corespunzător.
Hostel
Am descoperit tramvaiul. L-am folosit in exces în această după-amiază şi m-am rătăcit. Soarta binevoitoare m-a dus în faţă unui 9 care m-a scos la lumina. Sau era 49? N-am mai coborât din el până nu am ajuns la punct fix şi bine ştiut - Westbahnhof.
24 mai
Leopold Museum
Îmi pare atât de bine că nu am intrat aseară aici ca să il vizitez pe fugă. Mi-au trebuit 4 ore, nu două, aşa cum mi-a sugerat aseară domnişoara de la intrare, după ce m-a lamurit că e miercuri, nu joi, şi împotriva protestelor mele muzeul se va închide la 6 şi nu la 9. Plus că am găsit aseară la hotel un card de reducere care mă face mai bogata cu 2 euro 40. Ceea ce îmi aminteste că în calatoria asta am gasit 3 monezi de 2 euro - una lângă noptieră, una într-un automat de bilete si una într-o toaletă (curată). Simt ca norocul îmi surâde, dacă aş mai sta puţin pe aici aş avea cu ce să achit maşina.
Cantitatea de tablouri de la care am de învăţat ceva este impresionantă. Este unul dintre cele mai fascinante muzee pe care le-am văzut.
Am senzaţia ca lucrurile încep să se clarifice şi direcţiile să se arate.
Exagerează, redu, elimina! Ar trebui să am cuvintele astea în cap de fiecare dată când pun mâna pe creion. Klimt ma captivează din ce în ce mai tare, dar nu atât prin tablourile sale expresionist/simbolist/decorative cât prin peisajele sale atât de nonconformiste din punct de vedere compoziţional. La fel şi Schiele, parcă tot prin peisaj excelează, sau poate e doar partea din creaţia lor cu care eu rezonez cel mai bine.
Hostel
Si dupa fancy soup @ Hundertwasser Museum Cafe şi bere pe plajă lângă Dunăre, I wurst it again. And happy I am.
Bagaj...
Ceas...
Somn.
I love Hundertwasser.
I love Vienn.
Acum inchei, fericită că nu am dat-o în bară cu papuşica pe care i-am adus-o copilului şi că, după două zile de frământări, am reuşit să îmi sun şeful să îi spun că îmi dau demisia, tristă că mai trebuie totuşi să stau până în august la serviciu şi că nu mi-a fost selectat desenul la un concurs la care am participat.
22 mai
Albertina Museum
Ma simt copleşită de multitudinea lucrurilor pe care le fac pentru prima oară. A fost prima oara când am mers singură cu avionul; aproape de necrezut, dar a fost prima oară când nu m-am dus la toaletă in avion, poate si pentru ca a fost atât de scurt zborul că nici nu am apucat să mă plictisesc. A fost prima oară când am băut vin în avion, cam în galop la sfarşit, de frică să nu-l vărs pe mine la aterizare.
E prima oară când sunt singură într-un oraş străin.
E prima oară când văd extraordinarele desene ale lui Klimt care mi-au taiat respiratia şi m-au făcut să mă aşez aici, în mijlocul unui săli, în mijlocul unui muzeu, în mijlocul unui oraş, în mijlocul ţari, şi să scriu cele câteva gânduri care îmi trec prin cap şi să mă simt mică, mică de tot.
E prima oară când stau într-un dormitor mixt, într-un hostel. E prima oară când împart camera cu un negru şi cu alţi şase oameni. E prima oară când realizez că există un germene de rasism în mine.
Azi dimineaţă a fost prima oară când mi-am luat micul dejun în ploaie şi mi-a plăcut. Mă plimbam ţinând într-o mână o cafea şi în cealaltă umbrela mea cu alb şi negru de la Londra şi zâmbeam şi mă simţeam bine şi întâlneam privirile paşnicilor vienezi care mă considerau un pic dubioasă si le zâmbeam şi mă plimbam mai departe.
Am venit aici ca să închid capitole din viaţa mea, sau să deschid altele noi. Nu sunt sigură încă, mai am încă două zile pline ca să aflu ce trebuie să fac în continuare.
Am realizat mai devreme că văzând toate acele schite şi studii ce precedă o operă de artă mi-am asigurat o înţelegere mai profundă şi mai clară asupra ei. Începusem să îmi dau seama de asta după ce am văzut muzeul lui Lautrec din Albi, dar între timp gândul se evaporase, iar o expozitie cu schiţele lui Picasso văzută acum câţiva ani nu mi l-a adus înapoi, aşa cum au făcut-o astăzi Klimt.
Sub proaspăta influenţă a celor văzute sunt tentată să îmi îndrept eforturile în direcţia ilustraţiei erotice, sunt convinsă ca o să am ceva mai mult succes decât acum. S-ar putea să nu se înţeleagă prea bine cu ilustraţia de carte de copii, dar se rezolvă cu un pseudonim.
Astazi am plâns. Am plâns fără să ştiu de ce la 7 dimineaţa în timp ce ascultam Hurts şi citeam Sherlock Holmes. Plâng şi acum în faţa unui portret de Modigliani care m-a copleşit. Mă simt exact ca aceea femeie de la 1918, cu privirea pierdută până la uitare, jumătate goală, jumătate în extaz, jumătate nefericită, jumătate în aşteptare, dar oricum ar fi, mereu împărţită în jumătate.
Simt că cele două jumătăţi ale mele devin din ce în ce mai mult entităti distincte şi se opun din ce în mai puternic unei fuziuni. Uneori se simpatizează şi se ţin de mană şi atunci sunt liniştită şi împăcată şi chiar profund fericită. Dar nu durează mult.
Hostel
E prânz, sunt obosită, nu reuşesc să dorm din cauza cafelei de dimineaţă, am senzaţia că nu reuşesc să văd ceva ce ar trebui văd şi că scap printre degete ceva ce ar trebui să prind. Azi am fost la Albertina. Mâine mă duc la Belvedere.
1010 Cafe Bar
Şi am făcut-o din nou! Am intrat singură într-un bar şi am comandat bere. Asta după ce am mâncat un mega wurst în centru Vienei. A fost exact cum mi l-am imaginat - un pic picant, cu bucăţele mici de grăsime şi teribil de gustos. Şi nu putea fi altfel decât urmat de o bere (două de fapt), intr-un bar cu wi-fi, lângă o fantână frumoasă.
Şi gândul îmi zboară din nou la Klimt fără să vreau. E ciudat cum mă îndrăgostesc periodic. Întâi a fost van Gogh, apoi Gaugain, apoi Lautrec, apoi Modigliani şi acum Klimt. Îi iubesc şi pe alţii, nu sunt atât de exclusivistă în sentimentele mele, e loc şi pentru Miro, Monet, Degas sau Schiele, dar uneori reuşeşte câte unul să mă fascineze peste măsură.
23 mai
Belvedere
Trebuie să recunosc că îmi plac toaletele de la muzee. Sunt mari şi curate.
În toata Viena se simte o preocupare serioasă faţă de problemele cetăţenilor cum ar fi urgenţele fiziologice sau derutarea firească a noilor sosiţi, iar abundenţa de toalete şi de semne indicatoare îmi adorm instinctele de vânător bucureştean.
Stau pe o bancă în gradina Belvedere şi mă întreb ce poate fi mai frumos decat o dimineaţă în care nu te grăbeşti, în care nu ai o listă lungă cu lucruri pe care trebuie să le faci, în care ai timp să observi particularităţile celor ce te înconjoară, cum ar fi alternanţa boscheţilor rotunzi cu cei pătrăţoşi, sau şosetele trecătorilor, sau schimbul de priviri într-un cuplu. Abia acum încep să realizez că nu mă grăbesc nicăieri, nici să vad Sărutul, nici să beau un capuccino vienez, nici sa mă întorc acasă, nici să răspund la email-uri, nici să fac de mâncare, nici să iau copilul de la grădiniţă, nici să termin desenul, nici......nimic. Las lucrurile sa se întâmple în ritmul lor molcom pe care numai într-o vacanţă solitară l-ai putea întâlni.
Astăzi m-am hotărât să încerc pentru prânz un snitzel vienez, dar simt că e destul de ciudat să mă gândesc la asta în timp ce mă uit la statui medievale.
Nimic nu-ţi limpezeşte capul mai bine decât un muzeu. Nivelul fericirii mele începe să crească şi pe ziua de azi.
1516
Snitzelul e deja istorie. L-am devorat într-un local interesant numit 1516, faimos pentru propria bere şi pentru atmosfera cu care o acompaniază. Am mai mancat aici niste paste excelente care m-au uimit cu grosimea feliilor de parmezan care tronau deasupra. Totul scăldat bine în bere, ca altfel nici nu alunecă, nici nu se digeră corespunzător.
Hostel
Am descoperit tramvaiul. L-am folosit in exces în această după-amiază şi m-am rătăcit. Soarta binevoitoare m-a dus în faţă unui 9 care m-a scos la lumina. Sau era 49? N-am mai coborât din el până nu am ajuns la punct fix şi bine ştiut - Westbahnhof.
24 mai
Leopold Museum
Îmi pare atât de bine că nu am intrat aseară aici ca să il vizitez pe fugă. Mi-au trebuit 4 ore, nu două, aşa cum mi-a sugerat aseară domnişoara de la intrare, după ce m-a lamurit că e miercuri, nu joi, şi împotriva protestelor mele muzeul se va închide la 6 şi nu la 9. Plus că am găsit aseară la hotel un card de reducere care mă face mai bogata cu 2 euro 40. Ceea ce îmi aminteste că în calatoria asta am gasit 3 monezi de 2 euro - una lângă noptieră, una într-un automat de bilete si una într-o toaletă (curată). Simt ca norocul îmi surâde, dacă aş mai sta puţin pe aici aş avea cu ce să achit maşina.
Cantitatea de tablouri de la care am de învăţat ceva este impresionantă. Este unul dintre cele mai fascinante muzee pe care le-am văzut.
Am senzaţia ca lucrurile încep să se clarifice şi direcţiile să se arate.
Exagerează, redu, elimina! Ar trebui să am cuvintele astea în cap de fiecare dată când pun mâna pe creion. Klimt ma captivează din ce în ce mai tare, dar nu atât prin tablourile sale expresionist/simbolist/decorative cât prin peisajele sale atât de nonconformiste din punct de vedere compoziţional. La fel şi Schiele, parcă tot prin peisaj excelează, sau poate e doar partea din creaţia lor cu care eu rezonez cel mai bine.
Hostel
Si dupa fancy soup @ Hundertwasser Museum Cafe şi bere pe plajă lângă Dunăre, I wurst it again. And happy I am.
Bagaj...
Ceas...
Somn.
I love Hundertwasser.
I love Vienn.
Acum inchei, fericită că nu am dat-o în bară cu papuşica pe care i-am adus-o copilului şi că, după două zile de frământări, am reuşit să îmi sun şeful să îi spun că îmi dau demisia, tristă că mai trebuie totuşi să stau până în august la serviciu şi că nu mi-a fost selectat desenul la un concurs la care am participat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu