vineri, 10 iulie 2009

Life on Moon

Vreţi să ştiţi cum e în lumea mea? Pe Luna nu sunt piţipoance, nici mârlani, nici vreo altă specie urbană cu IQ similar. Aici nici măcar nu se vorbeşte despre aşa ceva. Nu există rasişti, misogini sau antisemiţi. Nu se ascultă manele şi nu se claxonează noaptea în parcare. Nu se aruncă pe jos nici chiştoace, nici flegme. Cu toate că nu e aer deloc, aici se poate respira in voie. Îmi dau seama cât de plictisitor poate părea unora. Cu toate astea, eu ma bucur din plin de ea! Aşa că, va rog, nu vă straduiţi să intraţi în lumea mea, căci de voi am fugit! De voi, mame care vă înjuraţi copiii, de voi, soţi care vă abuzaţi familia, de voi, politicieni murdari, de voi, afacerişti fără scrupule, de voi, popor needucat, născut din constrangeri şi din prostie.
Poate unii mă vor judeca pentru că am ales să ignor şi nu să lupt, dar a renunţa să fii afectat e mult mai greu decât să te revolţi, decât să izbucneşti şi să improşti cu venin la întâmplare. Căci ignorarea mea nu e ingnorare, ci detaşare. Continui să observ, continui să primesc loviturile, dar cu ochii limpezi şi braţele deschise. Aş fi vrut să am aceeaşi detaşare şi atunci când eram însărcinată şi nu primeam loc în metrou, atunci când unui prieten i s-a spart capul cu o crosa în benzinarie, atunci când în locul meu la facultate au intrat cei cu pile, atunci când mi s-a spus să vorbesc când o să fiu la casa mea. Dar nu am avut, şi am suferit. Şi am plâns. Şi am suferit din nou, pentru că mi se spusese că fetele care plâng sunt urâte.
Aşa am ajuns aici, în locul ăsta auster, fără nici un fel de aşteptări, dar fericită! Fericită că simt miros de levantică la birou, chiar dacă o săptămână mai târziu decât mi se promisese, fericită că astăzi nu a fost nevoie să deschid aerul condiţionat, fericită că fetiţa mea m-a aşteptat aseară la metrou, fericită că soţul meu există, chiar dacă aseară nu am primit masajul la picioare pe care l-am dorit.
By the way, azi dimineaţă şi-a spălat păcatele :D

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu